Sarmale de post cu nuci si orez

1

Sarmale cu nuci si orez – o reteta de post pe care am zis sa o incerc si care poate fi pregatita fie cu varza acra, fie cu varza dulce 🙂 La gust mi s-au parut la fel ca cele cu carne.

O alta reteta de sarmale de post, la fel de gustoasa, puteti gasi aici: https://www.deliciiraw.ro/sarmale-de-post-cu-ciuperci-si-orez-reteta-traditionala

Ingrediente sarmale de post cu nuci si orez:

  • 2 kg varza murata;
  • 3 cepe mari;
  • 350-400 grame orez;
  • 2 morcovi mari;
  • 450 grame nuci;
  • 3-4 frunze de foi de dafin;
  • 2-3 legaturi marar verde;
  • 200 grame ardei tocat;
  • 400 ml suc de rosii;
  • 2-3 linguri ulei;
  • sare.

Desfaceti varza in foi, scoateti nervurile si le pregatiti pentru sarmale. Daca varza este prea sarata, o puneti la desarat aproximativ 20 de minute in apa rece, dupa care scurgeti bine foile.

Daca folositi varza dulce, curatati varza de frunzele ofilite de la suprafata. Puneti la fiert o oala mare cu apa, iar dupa ce da in clocot sarati apa si opariti varza intreaga timp de 1-2 minute. Desprindeti frunzele de la suprafata care au devenit suple in urma oparirii si scufundati varza din nou in apa clocotita pana cand le desfaceti pe toate. Dupa cum e necesar, frunzele se mai pot opari scurt, fara a fi gatite, doar atat cat sa fie maleabile si sa se poata lucra usor cu ele.

Tocati ceapa marunt impreuna cu morcovii si ardeii pe care le puneti la calit in cele 2-3 linguri de ulei pana se inmoaie (puteti pune si putina apa). Turnati sucul de rosii si lasati toate ingredientele cateva minute pana incep sa fiarba.

Adaugati orezul spalat si scurs de apa si caliti toate legumele pana scade zeama. Cand orezul este pe jumatate patruns, luati oala de pe foc si mai lasati aproximativ 10 minute compozitia ca sa se umfle orezul.

La final, amestecati compozitia de orez cu nucile sfaramate, mararul tocat marunt si asezonati cu sare, dupa gust.

Puneti aproximativ o lingura de compozitie pe fiecare foaie de varza, rulati si sigilati la capete. Asezati sarmalele pe un pat de varza tocata marunt, una langa alta, sa fie cat mai bine fixate pentru a nu se desface la fiert. Adaugati foile de dafin si acoperiti sarmalele cu inca un strat de varza tocata.

Cand sunt pregatite, turnati apa in oala cat sa acopere sarmalele si le asezati la fiert, la foc mic, aproximativ 2 ore. Intre timp mai puteti completa cu apa daca este nevoie.

Pofta mare!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.